Regulament Concurs Bilete Monte Carlo 2025 

 

„Câștigă bilete la Rolex MONTE CARLO MASTERS 2025”

Perioada Concursului: 17 – 30 martie 2025

 

 

I. SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

1.1. Organizatorul Concursului „Câștigă bilete la Rolex MONTE CARLO MASTERS 2025” (denumit în continuare „Concursul”) este Maison Rafael SRL, societate comercială înregistrată conform legislației din România, cu sediul social în BUCUREȘTI, Sector 1 , Calea Floreasca 194, Parter, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3148/2023, cod unic de înregistrare RO47657229, reprezentată prin Ioana Ghinescu, în calitate de Administrator.

1.2. Concursul este comunicat și promovat pe platformele de comunicare oficiale: Instagram (www.instagram.com/maisonrafael.ro/ ), Facebook (www.facebook.com/MaisonRafaelShop ), TikTok (www.tiktok.com/@maisonrafael.ro ) și website-ul official (https://maisonrafael.ro/ ).

 

II. SECTIUNEA 2. REGULAMENTUL CONCURSULUI

2.1. Regulamentul este întocmit conform legislației aplicabile din România și este obligatoriu pentru toți participanții. Acesta este disponibil în mod gratuit pe https://maisonrafael.ro/ și în format fizic la sediul organizatorului.

2.2. Prin înscrierea în Concurs, participanții acceptă implicit termenii și condițiile prezentului regulament.

2.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica regulamentul Concursului, cu condiția ca modificările să fie anunțate public prin aceleași canale utilizate pentru promovarea Concursului.

 

III. SECTIUNEA 3. ARIA DE DESFĂȘURARE ȘI DURATA CONCURSULUI

3. Campania se desfășoară online, pe platformele online (Website https://maisonrafael.ro/, Instagram, Facebook și TikTok), și fizic în magazinul Maison Rafael, situat în Calea Floreasca 194, Parter în perioada 17 martie 2025 – 30 martie 2025, ora 23:59. Extragerea câștigătorilor va avea loc pe 31 martie 2025, ora 17:00, prin intermediul unui program de selecție aleatorie, și va fi înregistrată video.

 

IV. SECTIUNEA 4. DREPTUL DE PARTICIPARE

4.1. La Concursul din magazin pot participa cetățeni români sau străini, rezidenți sau cu domiciliul sau resedința în România, cu vârsta de cel puțin 18 ani.

4.2.1. Pentru a participa, comenzile trebuie să includă:

  • Numele complet al participantului;
  • Numărul de telefon;
  • O adresă de email validă;

4.3. Angajații organizatorului, ai partenerilor implicați în organizarea Concursului și rudele de gradul I și II ale acestora nu au drept de participare.

4.4. Participanții se pot înscrie de mai multe ori plasând comenzi diferite care se încadrează în suma minimă obligatorie (250 – 500 lei, respectiv 500+ lei), însă fiecare participant va putea fi câștigătorului unui singur premiu (două (2) bilete la semifinala MONTE CARLO MASTERS 2025, sau două (2) bilete la finala MONTE CARLO MASTERS 2025).

4.5. Organizatorul își rezervă dreptul de a lua toate masurile pentru a preveni inscrierea în Concurs, precum și dreptul de a elimina din Concurs orice persoană care nu îndeplinește criteriile menționate în art. 4.1., 4.2. și 4.3.

4.6. Refuzul de a furniza datele necesare inscrierii in Concurs are drept consecinta imposibilitatea de a participa la Concurs, respectiv imposibilitatea acordarii premiilor in cazul castigatorilor desemnati.

 

V. SECTIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI

5.1. Pentru a participa la Concurs:
a) Participantul trebuie să aibă drept de participare potrivit prevederilor Secțiunii 4 de mai sus.

b) Participantul trebuie să plaseze o comandă online, pe website-ul www.maisonrafael.ro, sau fizic, din magazinul Maison Rafael situat în Calea Floreasca 194, Parter, cu o sumă de la 250 de lei până la 500 de lei pentru a câștiga două (2) bilete la semifinala MONTE CARLO MASTERS 2025 din 12 Aprilie, sau o sumă de peste 500 lei pentru a câștiga două (2) bilete la finala MONTE CARLO MASTERS 2025 din 13 Aprilie.

c) După ce comanda este achitată cu succes, numărul comenzii va fi adăugat in baza noastră de date pentru a putea fi extras aleatoriu, ulterior.

d) Un Participant unic este identificat pe baza numărului comenzii.

e) Înscrierea se va face exclusiv în perioada aferentă desfășurării concursului menționată în secțiunea 3. de mai sus;

f) Același participant nu poate fi câștigător pentru mai mult de un premiu, adică poate câștiga fie două (2) bilete la semifinala MONTE CARLO MASTERS 2025, fie două (2) bilete la finala MONTE CARLO MASTERS 2025. Extragerea va începe cu alegerea câștigătorului pentru cele două bilete la semifinală. În cazul în care la extragerea pentru cele două bilete la finală este același participant, conform numărului de telefon și e-mailului, se va repeta extragerea.

5. Participanții se pot înscrie de mai multe ori în concurs doar dacă plasează mai multe comenzi de minim 250 de lei fiecare, respective minim 500 de lei, altfel înscrierea nu este validă. Acesta este un criteriu obligatoriu pentru înscrierea în concurs.

5.3. Organizatorul își rezervă dreptul de a elimina înscrierile care nu respectă regulamentul.

 

VI. SECTIUNEA 6. PREMIILE CONCURSULUI

6.1. Vor fi acordate 2 premii:

Premiul 1: Două (2) bilete la Semifinala MONTE CARLO MASTERS 202512 aprilie 2025

Premiul 2: Două (2) bilete la Finala MONTE CARLO MASTERS 202513 aprilie 2025

6.2. Valoarea totală a premiilor acordate este de 846 EURO.

6.3. Premiile nu pot fi preschimbate în bani sau alte produse.

6.4. Premiile includ strict biletele pentru acces la evenimentul MONTE CARLO MASTERS 2025. Organizatorul nu asigură transport, cazare sau mâncare, aferente deplasării la acest eveniment. Câștigătorul va fi cel care își va asuma aceste costuri.

 

VII. SECTIUNEA 7. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR

7.1. Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți electronică, care va avea loc pe 31 martie 2025.

7.2. Extragerea va fi înregistrată video pentru a asigura transparența procesului.

7.3. Numerele de comenzi ale câștigătorilor vor fi anunțate pe platformele oficiale ale organizatorului.

 

VIII. SECTIUNEA 8. INTRAREA ÎN POSESIA PREMIILOR

8.1. Câștigătorii vor fi contactați la numărul de telefon sau adresa de email furnizată la plasarea comenzii. Fiecare câștigător trebuie să poată fi contactat telefonic în termen de 72 de ore. În caz contrar, se va desemna un alt câștigător. 

8.2. Premiile vor fi livrate digital, la adresa de e-mail indicată de câștigător în termen de 5 zile lucrătoare de la validarea acestuia.

 

IX. SECTIUNEA 9. TAXE ȘI IMPOZITE

9.1. Organizatorul se obligă să calculeze și să vireze impozitul aferent premiilor acordate, conform legislației fiscale din România.

9.2. Participantilor la Concurs nu le sunt impuse niciun fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu exceptia cheltuielilor normale de desfășurare a Concursului (contravaloarea materialelor cu care se realizează scrisoarea, internetul, etc.).

 

X. SECTIUNEA 10. LIMITAREA RĂSPUNDERII

10.1. Organizatorul nu este responsabil pentru:

  • Înscrieri incomplete sau trimise după termenul limită;
  • Probleme tehnice independente de organizator;
  • Neîndeplinirea condițiilor de validare de către câștigători.

10.2. În cazul neacordării premiilor din motive independente de organizator, acestea vor rămâne în proprietatea organizatorului.

 

XI. SECTIUNEA 11. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

11.1. Prin participarea la Concurs, participanții consimt la prelucrarea datelor cu caracter personal furnizate, în scopul organizării și desfășurării Concursului.

11.2. Datele personale vor fi stocate conform legislației aplicabile.

 

XII. SECTIUNEA 12. ÎNCETAREA / ÎNTRERUPEREA CONCURSULUI. FORȚĂ MAJORĂ

12.1 Concursul poate înceta înainte de împlinirea perioadei prevăzute în cazul producerii unui eveniment ce constituie forță majoră, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voință sa, de a asigura desfășurarea în bune condiții a Concursului.

12.2 Forță majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi prevăzut, controlat sau remediat de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voință să și a cărui apariție îl pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament.

12.3 Concursul mai poate înceta înainte de împlinirea perioadei stabilite ori poate fi suspendat oricând în baza liberei deciziii a Organizatorului, cu condiția că acesta să comunice în prealabil o astfel de situație și cu respectarea prevederilor Regulamentului.

 

XIII. SECTIUNEA 13. CONTESTAȚII ȘI LITIGII

13.1. Eventualele contestații pot fi depuse în termen de 5 zile de la anunțarea câștigătorilor, la adresa de email contact@maisonrafael.ro

13.2. Litigiile apărute vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul nesoluționării, acestea vor fi deferite instanțelor competente din România.

 


 

 

ANEXA nr. 1 la Regulamentul Oficial al Concursului

„Câștigă bilete la Rolex MONTE CARLO MASTERS 2025”

– Informații cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal –

 

 

I. Date privind operatorul de date cu caracter personal și împuterniciții

În vederea desfășurării Concursului, datele cu caracter personal ale participanților vor fi prelucrate de către:

Maison Rafael SRL, societate comercială înregistrată în conformitate cu legea română, cu sediul social situat în BUCUREȘTI, Calea Floreasca 194, Parter, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/3148/2023, cod unic de înregistrare RO47657229, în calitate de Operator (denumită în continuare „Operatorul”).

Datele de contact ale Operatorului pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate sunt următoarele:

  • Adresa poștală: Bucuresti, Sector 1 , Calea Floreasca 194, Parter
  • Adresa de email: contact@maisonrafael.ro

 

II. Categorii de date cu caracter personal procesate în cadrul Concursului

În cadrul Concursului, Operatorul va colecta de la participanți următoarele categorii de date cu caracter personal:

  1. Pentru toți participanții:
    • Numele complet al participantului;
    • Număr de telefon al participantului;
    • Adresa de email a participantului.
  1. Pentru câștigători:
    • Numele complet al câștigătorului;
    • Număr de telefon al câștigătorului;
    • Adresa de email a câștigătorului.

 

III. Scopul prelucrării

Datele cu caracter personal ale participanților la Concurs vor fi prelucrate de către Operator în vederea:

  1. Organizării și desfășurării Concursului;
  2. Desemnării și validării câștigătorilor;
  3. Atribuirii și punerii în posesie a premiilor;
  4. Îndeplinirii obligațiilor financiar-contabile ale Operatorului, dacă este cazul.

 

IV. Temeiul juridic al prelucrării

Datele personale ale participanților și ale câștigătorilor vor fi prelucrate de către Operator în temeiul:

  1. Executării prezentului Regulament – prelucrarea este necesară pentru organizarea și desfășurarea Concursului.
  2. Îndeplinirii obligațiilor legale – în cazul în care premiile acordate sunt în valoare de cel puțin 600 RON, conform legislației fiscale aplicabile.

Prin înscrierea în Concurs, participanții (prin părinții/tutorii legali) consimt la prelucrarea datelor personale în scopurile menționate.

 

V. Destinatarii datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal colectate în cadrul Concursului de către Operator vor fi dezvăluite:

  • Autorităților fiscale și altor autorități publice, în cazul în care legislația impune acest lucru;
  • Oricăror altor parteneri desemnați de către Operator pentru îndeplinirea obligațiilor legale sau organizatorice.

 

VI. Perioada de stocare a datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal ale participanților vor fi stocate:

  1. Pe durata Concursului și până la desemnarea câștigătorilor.
  2. Pentru câștigători, datele vor fi stocate conform legislației financiar-contabile în vigoare, pentru o perioadă de maximum 5 ani.

 

VII. Drepturile persoanelor vizate

Pentru asigurarea unei prelucrări echitabile și transparente, Operatorul informează participanții, prin prezentul Regulament, cu privire la drepturile lor conform legislației aplicabile:

  1. Dreptul de acces la datele cu caracter personal.
  2. Dreptul de rectificare a datelor inexacte sau incomplete.
  3. Dreptul de ștergere a datelor („dreptul de a fi uitat”).
  4. Dreptul de restricționare a prelucrării.
  5. Dreptul de a se opune prelucrării, în condițiile prevăzute de lege.
  6. Dreptul la portabilitatea datelor.
  7. Dreptul de a depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal: 
    • Adresa: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, București, România
    • Telefon: +40.318.059.211
    • Email: anspdcp@dataprotection.ro

 

VIII. Alte prevederi

În cazul în care participanții dezvăluie date cu caracter personal ale unor terțe persoane, aceștia vor confirma în scris că au informat respectivele persoane și au obținut acordul lor pentru această operațiune.

Operatorul se obligă să prelucreze datele cu caracter personal în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul protecției datelor cu caracter personal.